- Scoateţi şuruburile (1) ale rampei de injecţie.
- Demontaţi rampa de injecţie şi injectoarele (1) ca ansamblu, utilizând dispozitivul de demontare EN 49248.
- Scoateţi toate bujiile.
Notă: Aveţi grijă să feriţi de orice contact capetele supapelor în timpul următorului pas pentru a evita deformarea sau deteriorarea.
- Cu ajutorul unei chei tubulare de dimensiune adecvată şi un ciocan din material plastic, bateţi uşor suportul arcului supapei pentru a slăbi armăturile supapelor.
Avertisment: Arcurile de supapă comprimate exercită o tensiune ridicată asupra elementului de tensionare a clapetei. Arcurile de supapă care nu sunt corect comprimate sau deblocate de la elementul de tensionare a clapetei pot fi expulzate cu o forţă apreciabilă de către elementul de tensionare a clapetei. Procedaţi cu grijă la comprimarea sau detensionarea arcului de supapă cu elementul de tensionare a clapetei, precum şi la demontarea sau instalarea cheilor tijelor supapei. Dacă nu procedaţi cu atenţie, riscaţi să vă răniţi.
Atenţie: Nu comprimaţi arcurile supapelor la mai puţin de 24,0 mm (0,943 in). Contactul dintre suportul arcului supapei şi simeringul tijei supapei poate deteriora simeringul tijei supapei.
- Comprimaţi arcul de supapă folosind compresorul EN 8062 şi adaptorul EN 46119.
- Utilizaţi magnetul dispozitivului de demontare/montare EN 46117 pentru a scoate contrapiuliţele supapelor.
- Scoateţi presa pentru arcurile de supapă şi adaptorul.
- Scoateţi suportul arcului supapei.
- Scoateţi arcul supapei.
- Scoateţi supapa.
Notă: Nu refolosiţi NICIODATĂ simeringul tijei supapei.
- Scoateţi simeringul tijei supapei cu ajutorul dispozitivului de demontare EN 46116 şi debarasaţi-vă de el.
- Repetaţi aceste proceduri pentru supapele rămase.
- Scoateţi dopurile de expansiune ale galeriei de ulei a chiulasei.
- Scoateţi dopurile filetate ale lichidului de răcire din chiulasă.
- Verificaţi supapele de reţinere ale sistemului de umplere cu ulei al elementului de poziţionare a arborelui cu came. Supapele de reţinere deteriorate, restricţionate sau înfundate trebuie înlocuite. Dacă supapele de reţinere sunt în regulă, ignoraţi restul etapelor, care descriu modalitatea de înlocuire a acestora.
- Aşezaţi chiulasa pe o suprafaţă tare, cu supapele de reţinere (1) orientate în sus. Protejaţi toate componentele chiulasei şi suprafeţele prelucrate.
- Cu ajutorul sfredelului EN-46122-3, perforaţi porţiunea superioară a supapei de reţinere pentru a expune clapeta internă de reţinere.
- Scoateţi clapeta de reţinere (1) şi arcul clapetei de reţinere (2) din interiorul supapei de reţinere.
- Continuaţi să perforaţi restul manşonului supapei de reţinere până la o adâncime de aproximativ 19 mm (0.75 in) (a), aplicând bandă adezivă pe sfredel, cu rol de leră de măsurare a adâncimii. Nu este necesar sau de dorit să perforaţi complet fundul supapei de reţinere.
- Lubrifiaţi tarodul EN-46122-4 cu lubrifiantul inclus în dispozitivul de demontare/montare EN-46122. Porţiunea supapei de reţinere (1) prelucrată cu tarodul rămâne în chiulasă. Filetaţi până la adâncimea maximă posibilă, până când tarodul străpunge fundul şi ajunge în chiulasă.
- Asamblaţi şurubul, piuliţa, şaibele şi gulerul EN-46122-2 (1) după cum este arătat. Poziţionaţi gulerul cu diametrul interior puţin mai mare orientat ÎN JOS, înspre chiulasă.
- Înşurubaţi şurubul cu mâna până intră complet în manşonul supapei de reţinere, apoi strângeţi uşor piuliţa pe şaibă.
- Ţineţi şurubul cu o cheie fixă şi folosiţi o altă cheie pentru a strâge piuliţa până când manşonul supapei de reţinere (1) este desprins de la chiulasă.
- Curăţaţi bine alezajul supapei de reţinere şi pasajele corespunzătoare pentru a îndepărta aşchiile de găurire sau orice alte urme de murdărie.