Înlocuirea mecanismului de poziţionare a arborelui cu came -- Rândul 2
Scule speciale
EN-48313 Instrument de reţinere a lanţului de distribuţie
Pentru unelte regionale echivalente, consultaţi Scule speciale
Procedura de demontare
- Scoateţi galeria de admisie. Consultaţi Schimbarea galeriei de admisie
- Scoateţi capacul din stânga al arborelui cu came. Consultaţi Schimbarea capacului arborelui cu came - Partea stângă .
- Demontaţi senzorii de poziţie a arborilor cu came la admisie şi evacuare, partea stângă. Consultaţi Schimbarea senzorului de poziţie a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), admisie şi Schimbarea senzorului de poziţie a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), evacuare .
- Demontaţi solenoizii mecanismului de poziţionare a arborilor cu came pentru admisie şi evacuare, partea stângă. Consultaţi Schimbarea supapei electromagnetice a actuatorului de poziţionare a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), admisie şi Schimbarea supapei electromagnetice a actuatorului de poziţionare a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), evacuare .
Notă: Rotiţi şurubul egalizatorului arborelui cotit NUMAI în direcţie orară.
- Rotiţi egalizatorul arborelui cotit folosind şurubul egalizatorului până când arborii cu came sunt în poziţia neutră (tensionare redusă). Arborii cu came vor fi paraleli cu şina capacului arborilor cu came (1).
Notă: Asiguraţi-vă că lanţul de distribuţie a arborilor cu came şi mecanismele de poziţionare a arborilor cu came sunt marcate pentru a fi corect asamblate.
- Folosiţi un creion de vopsea pentru a realiza un marcaj de aliniere pe una din zalele lanţului de distribuţie (2) şi pe dintele adiacent al mecanismului de poziţionare a arborelui cu came pentru evacuare (1).
- Folosiţi un creion de vopsea pentru a realiza un marcaj de aliniere pe una din zalele lanţului de distribuţie (3) şi pe dintele adiacent al mecanismului de poziţionare a arborelui cu came pentru admisie (4).
Atenţie: Consultaţi Atenţie la cuplul de recul contra transmisiei lanţului de antrenare din Prefaţă.
- Folosiţi o cheie fixă cu cap deschis pe forma hexagonală de la arborii de admisie şi evacuare stânga şi rotiţi arborii cu came unul către celălalt pentru a forma o slăbire între mecanismele de poziţionare.
- Deşurubaţi unealta EN-48313 astfel încât picioruşele acesteia să fie retrase.
- Introduceţi unealta EN-48313 între mecanismele de poziţionare a arborilor cu came, în spatele lanţului de distribuţie, până când linia inferioară marcată pe corpul uneltei (2) este adiacentă cu suprafaţa superioară a chiulasei (1). Aceasta este poziţia aproximativă de montare.
Notă: În următoarele ilustraţii, capacul frontal al motorului este demontat pentru claritate, dar această procedură NU este necesară a fi executată.
- Asiguraţi-vă că labele (4) de la picioruşele sculei sunt îndreptate spre partea din faţă a motorului.
- Extindeţi parţial picioruşele (1, 3) ale sculei EN-48313 prin rotirea în sens orar a mânerului în formă de T.
- Introduceţi picioruşul sculei (1) în spatele ghidajului lanţului de distribuţie (2).
- Continuaţi expandarea uneltei EN-48313 până când picioruşele (1, 3) intră în contact cu lanţul de distribuţie. Nu strângeţi în acest moment.
Notă: Asiguraţi-vă că laba (1) uneltei EN-48313 este cuplată într-unul dintre buzunarele zalelor pentru a preveni alunecarea uneltei EN-48313 în timpul strângerii acesteia.
- Strângeţi manual unealta EN-48313.
- Folosiţi o cheie fixă cu cap deschis pe forma hexagonală de la arborii de admisie şi evacuare stânga şi rotiţi arborii cu came unul către celălalt pentru a forma o slăbire între mecanismele de poziţionare.
- Unealta EN-48313 este acum corect montată pentru a menţine în poziţie lanţul de distribuţie.
- Utilizaţi o cheie fixă cu cap deschis pe hexagonul din arborele cu came pentru a împiedica rotirea motorului la slăbirea şurubului mecanismului de poziţionare a arborelui cu came.
- Dacă înlocuiţi mecanismul de poziţionare a arborelui cu came pentru evacuare, demontaţi şurubul şi mecanismul de poziţionare.
- Dacă înlocuiţi mecanismul de poziţionare a arborelui cu came pentru admisie, demontaţi şurubul şi mecanismul de poziţionare.
- În cazul în care se demontează ambele mecanisme de poziţionare a arborilor cu came pentru evacuare şi pentru admisie, lanţul de distribuţie poate fi atârnat peste unealta EN-48313, după demontarea mecanismelor de poziţionare.
- Rotiţi mecanismul de poziţionare pentru a alinia deschiderea din roata reluctoare a mecanismului cu umflătura senzorului camei din capacul frontal, pentru a permite demontarea mecanismului de poziţionare.
- Scoateţi şaiba de presiune a arborelui cu came.
Procedeul de instalare
Notă: Asiguraţi-vă că lanţul de distribuţie a arborilor cu came şi mecanismele de poziţionare a arborilor cu came sunt marcate pentru a fi corect asamblate.
- Aliniaţi marcajul de aliniere de pe mecanismul de poziţionare a arborelui cu came pentru evacuare (1) cu marcajul de aliniere al lanţului de distribuţie (2) realizat în timpul dezasamblării.
- Asiguraţi-vă că marcajul de aliniere al mecanismului de poziţionare a arborelui cu came pentru admisie (4) şi marcajul de aliniere al lanţului de distribuţie (3) sunt, de asemenea, aliniate.
- Poziţionaţi mecanismul de poziţionare a arborelui cu came pentru evacuare pe arborele cu came şi montaţi prin strângere manuală şurubul mecanismului.
- Demontaţi unealta EN-48313.
Notă:
• | Mecanismul de poziţionare a arborelui cu came va varia în funcţie de aplicaţie. |
• | Şaibele de presiune ale arborilor cu came trebuie montate la toate aplicaţiile anului 2010, atunci când se efectuează deservirea mecanismelor de poziţionare a arborilor cu came. Nu montaţi şaibe pe aplicaţiile anului 2009, dacă acestea nu există deja. |
- Aveţi grijă să utilizaţi şaiba axială adecvată pentru arborele cu came. Utilizaţi o şaibă de presiune de 1,6 mm (0,063 in) la aplicaţii care au 5 şuruburi de fixare pe partea din spate a mecanismului de poziţionare a arborelui cu came (1). Utilizaţi o şaibă de presiune cu puncte galbene şi grosimea de 1,1 mm (0,043 in) la aplicaţii care au 4 şuruburi de fixare pe partea din spate a mecanismului de poziţionare a arborelui cu came (2).
- Montaţi şaiba de presiune, dacă există.
Atenţie: Consultaţi Atenţie Elemente de prindere din Prefaţă.
- Dacă mecanismul de poziţionare a arborelui cu came pentru evacuare a fost înlocuit, atunci strângeţi şurubul la 58 N·m (43 lb ft).
- Dacă mecanismul de poziţionare a arborelui cu came pentru admisie a fost înlocuit, atunci strângeţi şurubul la 58 N·m (43 lb ft).
- Dacă ambele mecanisme de poziţionare a arborilor cu came, atât pentru evacuare cât şi pentru admisie, au fost înlocuite, strângeţi şurubul la 58 N·m (43 lb ft).
- Montaţi electrovalvele mecanismului de poziţionare a arborilor cu came pentru admisie şi evacuare, partea stângă. Consultaţi Schimbarea supapei electromagnetice a actuatorului de poziţionare a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), admisie şi Schimbarea supapei electromagnetice a actuatorului de poziţionare a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), evacuare .
- Montaţi senzorii de poziţie a arborilor cu came pentru admisie şi evacuare, partea stângă. Consultaţi Schimbarea senzorului de poziţie a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), admisie şi Schimbarea senzorului de poziţie a arborelui cu came - Blocul 2 (partea stângă), evacuare .
- Instalaţi capacul arborelui cu came, partea stângă. Consultaţi Schimbarea capacului arborelui cu came - Partea stângă .
- Instalaţi galeria de admisie. Consultaţi Schimbarea galeriei de admisie .
© Copyright Chevrolet. Toate drepturile rezervate |