În partea de sus a documentului
Spark
   
Pagina de pornire GMDE Încărcare statică a Cuprinsului Încărcare dinamică a Cuprinsului Ajutor?

Testare neetanşeitate

Scule speciale

    • Lampă universală de detectare a scurgerilor de 12V BO-42220
    • GE-39400-A Detector de scăpări cu halogen
    • Cutie cu vopsea de semnalizare R-134 GE-41447 pentru instalaţia de climatizare, 24
    • GE-43872 Agent de curăţare vopsea fluorescentă de semnalizare
    • GE-46297 KIt injector culoarea instalaţie de climatizare
    • GE-46297-12 Cartuşe de culoare de schimb

Pentru unelte regionale echivalente, consultaţi Scule speciale .

Testarea scăpărilor de agent frigorific

Notă: Aceste vehicule fabricate în prezent nu conţin vopsea fluorescentă introdusă în interiorul instalaţiei de climatizare (A/C). În consecinţă, dacă este necesară efectuarea unei probe de etanşeitate, adăugaţi vopsea fluorescentă în instalaţia de climatizare (A/C).

Vopseaua fluorescentă se amestecă şi curge împreună cu polialchilenglicolul (PAG) prin întreg sistemul de agent frigorific.

Verificarea unor scurgeri pasive poate necesita utilizarea detectorului GE-39400-A, chiar dacă instalaţia A/C conţine vopsea fluorescentă.

Detector de scăpări fluorescente

Vopseaua fluorescentă ajută la localizarea oricărei scăpări în sistemul A/C.

       Notă: PAG este solubil în apă.

    • Condensul de pe miezul evaporatorului sau liniile de agent frigorific pot spăla PAG şi vopseaua fluorescentă de la locul efectiv al scurgerii. Condensul poate de asemenea transporta vopseaua prin evacuarea modulului HVAC.
    • Scăpările din sistemul A/C vor fi indicate prin culoarea verde deschis sau galben când se utilizează un bec de determinare a scăpărilor.
        Utilizaţi becul de detectare a scăpărilor în următoarele zone:
       -- Toate armăturile sau racordurile care utilizează şaibe de etanşare sau garnituri inelare
       - Toate componentele A/C
       - Etanşarea arborelui compresorului A/C
       - Furtunurile şi presostatele A/C
       - Tubul de evacuare a modulului HVAC, dacă se bănuieşte că miezul evaporatorului are scăpări
       - Capacele de etanşare a ştuţurilor de service
       - Capacul de etanşare este etanşarea primară pentru ştuţurile de service.
    • Respectaţi instrucţiunile furnizate împreună cu lampa de detectare BO-42220.
    • Pentru a preveni diagnosticele false în viitor, curăţaţi temeinic vopseaua reziduală de pe orice zonă unde au fost detectate scăpări. Utilizaţi o cârpă şi un agent de curăţare GE-43872 aprobat.

Injectarea vopselei fluorescente

Notă: Folosiţi o vopsea fluorescentă aprobată de General Motors.

Notă: NU încărcaţi exagerat sistemul A/C cu vopsea.

    • Vopseaua GE-41447 poate fi introdusă direct într-o componentă demontată din instalaţia A/C.
    • Cartuşul de vopsea GE-46297-12 este injectat în mufa de joasă presiune, cu ajutorul unui set de injectare GE-46297.
    • Nu toate vopselele fluorescente sunt compatibile cu PAG. Unele tipuri de vopsea reduc viscozitatea sau pot reacţiona chimic.
    • Vopseaua de detectare R-134A necesită timp pentru a funcţiona. În funcţie de debitul scăpării, scăparea poate deveni vizibilă după o perioadă cuprinsă între 15 minute şi 7 zile.
    • Pentru evitarea diagnosticelor false, curăţaţi temeinic orice vopsea reziduală de pe ştuţul de service cu o cârpă şi agentul de curăţare aprobat pentru vopseaua fluorescentă GE-43872.

Detector de scăpări cu halogen

Avertisment: Nu acţionaţi detectorul într-o atmosferă combustibilă, deoarece senzorul acestuia funcţionează la temperaturi ridicate, putând produce leziuni ale persoanelor sau deteriorarea echipamentului.

Asiguraţi-vă că vehiculul are cel puţin 0,45 l (1 lb) de agent frigorific în sistemul de agent frigorific al instalaţiei de climatizare pentru a efectua testul pentru scăpări. Consultaţi Recuperarea şi dozarea suplimentară agentului de răcire pentru reîncârcarea instalaţiei A/C.

Notă: Detectoarele de scăpări cu halogen sunt sensibile la următoarele elemente:

   • Soluţii de spălare a parbrizului
   • Numeroşi solvenţi şi agenţi de curăţare
   • Unii adezivi utilizaţi în vehicul

Curăţaţi şi uscaţi toate suprafeţele pentru a preveni avertizările false. Lichidele dăunează detectorului.

Notă: Urmaţi un traseu continuu pentru a vă asigura că nu veţi pierde nici o scăpare posibilă. Testaţi pentru scăpări toate zonele sistemului.

Respectaţi instrucţiunile furnizate împreună cu detectorul GE-39400-A.

   


© Drepturi de autor Chevrolet. Toate drepturile rezervate