Repararea cablajului senzorului încălzit de oxigen
Atenţie: În niciun caz nu este necesară sudura porţiunii reparate, deoarece astfel se poate ajunge la obstrucţionarea unei referinţe de aer.
În cazul în care cablajul de legătură al senzorului încălzit de oxigen, conectorul sau borna este deteriorată, întregul ansamblu al senzorului de oxigen trebuie înlocuit. Nu încercaţi să reparaţi cablajul, conectorul sau bornele. Pentru ca senzorul să funcţioneze corespunzător, trebuie să aibă o referinţă de aer curat. Această referinţă de aer curat este obţinută cu ajutorul semnalului senzorului de oxigen şi al cablurilor încălzitorului. Orice încercare de a repara cablurile, conectoarele sau bornele poate cauza blocarea referinţei de aer, degradând performanţa senzorului de oxigen.
La deservirea senzorului încălzit de oxigen trebuie urmate următoarele indicaţii:
• | Nu aplicaţi agenţi de curăţire de contacte sau alte materiale pe senzor sau pe conectoarele cablajului vehiculului. Aceste materiale pot pătrunde în senzor, afectându-i negativ performanţa. De asemenea cablul de legătură şi cablajul senzorului nu trebuie deteriorate astfel încât cablurile din interior să fie dezvelite. Aceasta ar putea crea căi de intrare pentru materiale străine în senzor, cauzând probleme de performanţă. |
• | Conductorii de legătură ai senzorului sau ai vehiculului nu trebuie îndoiţi pronunţat sau răsuciţi. Îndoirea pronunţată, răsucirea, etc., a conductorilor de legătură pot obtura calea de acces a aerului de referinţă prin conductorul de legătură. |
• | Nu scoateţi sau anulaţi cablul de masă al senzorului de oxigen (unde e cazul). Vehiculele care utilizează cablul de masă al senzorului se pot baza pe această masă, ca singurul contact la masă al senzorului. Îndepărtarea cablului de masă va afecta de asemenea negativ performanţa motorului. |
• | Pentru a preveni deteriorările cauzate de pătrunderea apei, asiguraţi-vă ca etanşările periferice să rămână intacte pe conectorul cablajului vehiculului. |
© Copyright Chevrolet. Toate drepturile rezervate |